Mirunette International Education, www.mirunette.ro, agentie de turism educational care trimite anual sute de copii, tineri si adulti la scoli de vara, cursuri in strainatate, ne prezinta particularitati ale sistemul de invatamant britanic, lasandu-va pe dumneavoastra, cititorul, sa va stabiliti optiunile in functie de nevoi, dar care va sta la dispozitie pentru orice intrebari.
In Marea Britanie, scoala primara/ pregatitoare incepe de la varsta de 5 ani si se incheie la 13 ani. Majoritatea elevilor internationali care doresc sa urmeze programa britanica, incep la 7 ani, in regim internat.
In ultimii 2 ani ai scolii primare ("preparatory school") -de la 11 la 13 ani, elevii se pregatesc pentru examenele de "common entrance", considerate examene de admitere la scolile secundare (senior schools) si sustinute de elevi la varsta de 13 ani. Examenele pentru "common entrance" se dau in general in ultima saptamana din ianuarie (termenul limita de inscriere este 1 decembrie) si in prima saptamana din mai (termenul limita de inscriere e 1 martie) la 11 obiecte: Matematica, Stiinte, Engleza, Istorie, Geografie, Limbi Moderne, Studii de Religie, Limbi Clasice, Informatica, Limbi Moderne. Examenele de "common entrance" sunt mai degraba examene de admitere decat examene de evaluare, lucrarile fiind corectate de scolile la care aplica elevul. Elevilor internationali care sustin examenele de Common Entrance li se permite sa foloseasca dictionare si au la dispozitie 25% mai mult timp pentru fiecare examen, daca au studiat intr-o alta limba decat engleza in ultimii 2 ani.
GCSE (General Certificate of Secondary Education) este urmatorul ciclu, de 2 ani si se finalizeaza prin examenul de absolvire pe care toti elevii britanici il sustin in lunile mai si iunie, la varsta de 16 ani. Pentru acest examen se vor studia pana la maxim 12 materii (in medie se studiaza 8 materii).
A level (Advanced level) reprezinta ultimii ani de liceu, in care se aprofundeaza materiile ce vor fi urmate si la Universitate, iar rezultatele la examenele A level reprezinta criteriul de admitere la universitate. Cursurile pentru A Level dureaza 2 ani, in primul an elevii sustinand cursurile pentru AS (Advanced Subsidiary) Level iar al doilea an, A2 completeaza programul de A Level necesar admiterii la universitate. Elevilor li se recomanda sa-si aleaga 4-5 obiecte pentru cursurile de AS Level si doar 3 pentru cursurile de A2.
In ultimii ani, tot mai multe scoli britanice au introdus programe de IB (International Baccalaureate - Bacalaureat International), program de 2 ani recunoscut de universitatile din toata lumea, inclusiv cele britanice (desi mai putin comun).
Conditii necesare acceptarii la un colegiu internat independent din UK
Fiecare colegiu are propriul model de examinare – cel general cuprinde examinarea la Limba Engleza si la matematica. Pentru a urma cursurile pentru GCSE, candidatul trebuie sa fi absolvit echivalentul a 8 ani de educatie in tara natala sau sa fi implinit 14 ani.
Pentru a urma cursurile A level, candidatul trebuie sa fi absolvit echivalentul a 10 ani de educatie in tara natala sau sa fi implinit 16 ani.
Unele colegii cer testarea clasica, la Engleza si matematica, altele -“the Common Entrance Exam”, folosit de multe scoli publice, daca elevul doreste sa continue studiile in Uk, de la varsta de 13 ani.
Taxele variaza de la o scoala la alta, nu exista standarde nationale. Un minim al costurilor ar fi de 8000GBP/ an, iar maxim 27000 GBP/ an. Tariful include: cursurile, cazarea, si parte din activitatile extra-curiculare.
De ce sa studiati intr-un colegiu independent in UK?
- Traditia de peste 500 de ani in invatamant si asigurarea unei cariere de succes
- Sistemul prin care elevii sunt incurajati sa participe activ la ore si sa isi dezvolte o abordare independenta de a invata
- Colegiile independentese afla in topul celor mai bune colegii pentru rezultatele obtinute la GCSE si A level, peste 90% dintre absolventi urmand o universitate in UK
- Majoritatea colegiilor sunt amplasate in zone rurale, verzi, in apropierea oraselor, cu facilitati moderne: Sali de calculatoare si laboratoare de stiinte de ultima moda, bibiloteca, facilitati sportive si musicale, conferind o atmosfera prietenoasa si in siguranta
- Controale riguroase si periodice ale colegiilor, acreditari din partea BC (British Council), ISC (Independent Schools Council) si a mai multor autoritati locale
Colegii renumite:
- St. Edmunds Ware
- Framlingham College
- Clifton College, Bristol
- Doverbroecks College, Oxford
- Dulwich College, Londra
- Dean Close School, Cheltenham
- Ellesmere College, Ellesmere
- King’s School, Ely
- Culford School, Bury St. Edmunds
- Cambridge Arts & Sciences Sixth Form College, Cambridge
- King’s College School, Cambridge
- Queen Ethelburga’s College
- Saint James School, Grimsby
- Ratcliffe College, Leicester
- Trent College, Nottingham
- Mill Hill School, Londra
- Kingham Hill School, Chipping Norton
- Dragon School, Oxford
- Saint Lawrence college, Ramsgate
- Kingswood School, Bath
- Millfield College
- Abbey College, Malvern












